Skip to content

No, acum!

etele montes malaga545 de zile au trecut de cand am mai scris ceva pe blog. Au trecut 890 zile de cand am concurat mai serios. Am petrecut 89 de zile in sudul Spaniei intr-un schimb de experienta la inceputul anului 2016. A fost o perioada de “roller coaster”. In urma accidentarii mele din August 2014 la un concurs din Zalau, am iesit dintr-o rutina bine stabilita pe parcursul a 4 ani. Am fost convins ca ma voi recupera foarte rapid, fiind sportiv de o viata, stiam ca odata pot fi sus, odata pot fi jos. Vizitele la doctori, nu ma-u incurajat cu nimic. Nici testul RMN, care eu sincer nici nu-l puteam citi, nu parea prea promitator. Cica Sacroileita neglijata pe partea stanga, atat. O inflamatie a unui nerv (sciaticul), care se radia in spatele meu, parca mi-ar fi pus cineva un cutit in coloana vertebrala. Asa ca … trebuia sa am opresc brusc cu antrenamentele si concursurile. Dupa care am cazut intr-o stare depresiva si nu prea mai gaseam motivatie in nimic. Trebuia sa uit de sportul care imi dadea atata satisfactie si clipe de neuitat, nu mai puteam practica ciclismul sub nici o forma. Ori de cate ori m-am pus pe sa, parca simteam cutitul in spate, pe langa asta a mai aparut si durerea in osul coccigian(coccyx). Durerile nu treceau, eram disperat. Am vizitat un doctor anume, care era laudat, ajutand multi pacienti cu dureri asemanatoare, facandu-le infiltratie in zona afectata cu ceva antiinflamator. Nu eram incantat de optiune, dar fiind disperat, si nemai intalnind situatia asta in viata mea de sportiv, am zis da. Mi-e frica de siringi si acuri, iar cand am vazut acul de 10 cm, imi venea sa fug din sala de operatie, dar am facut un efort pentru ca durerea era ingrozitoare. Dupa care, ca prin minune mi-au trecut durerile, doctorul m-a atentionat ca s-ar putea sa mai revina si ar mai trebui intervenit inca odata sau de doua ori. Doar 2 saptamani m-a tinut fericirea. Incet incet, revenea durerea si la fiecare incercare de a ma pune inapoi pe bicicleta, devenea situatia tot mai rea si mai rea. Aici mi-am dat seama ca infiltratia respectiva, este doar o mascare si nu rezolva cauza problemei.
La un moment dat am fost sfatuit de o cunostinta, sa ma duc la un fizioterapeut din Oradea. Fara motivatie si fara chef am calcat pragul salii de recuperare a unui fizioterapeut foarte aparte, (intr-un sens bun). Analizand rezultatele mele de la RMN si discutand despre cauzele care m-au dus in situatia asta, mi-a atras atentia asupra problemelor mele de zi cu zi, trecutul meu in sport si mentalitatea cu care practicam sportul … asta asa doar pe scurt, ca sedinta a tinut un pic mai mult. Pe parcursul sesiunilor mi s-a adus la cunstinta ca piesele din motorul meu nu sunt in echilibru, unele fiind mai rezistente altele mai firave. Masa musculara a corpului n-a fost antrenat in aceasi masura si din cauza asta a aparut acest dezechilibru.
Am inceput recuperarea cu sesiuni de exercitii de “completare”, mai bine zis de echilibrare. Ce pot sa zic? Am sperat sa revin la viata activa. Asa am reusit sa ma pregatesc pentru un singur concurs scurt, din 2015, cel din Muntii Gilau, organizat de Clujul Pedaleaza. Dar in fundal parca era total altceva. Neavand rezultatul dorit la antrenamente si nici savoarea concursului, m-a cam pus pe ganduri, daca chiar vreau sa continuu cu pedalatul. Sportivul din mine dorea rezultate, cat mai rapid. Iar nevazand rezultate in cifrele si in statisticiile antrenamentelor, incet incet am lasat si exercitiile, am pus pe mine si cateva kilograme, si venea iarna iar eu deveneam din ce in ce mai pesimist in privinta unei reveniri atat fizice cat si psihice la nivelul la care eram.
In aceste momente grele, am avut un suflet pe langa mine, care are incredere in mine si veda peste obstacolele mele. Sotia mea ma incurajeaza indiferent de rezultat, indiferent de stare psihica. Ea stia sa ma puna pe directia corecta. Ea ma incurajat, sa schimb apele pe care vaslesc si asa am gasit o sansa de neratat, sa petrec 3 luni in sudul Spaniei intr-un program cu schimb de experienta. A fost o decizie destul de spontana si uite asa de spontan am parasit tara. Am ajuns in Malaga in 18 Ianuarie, din iarna direct intr-o primavara cu 19 grade.
Lumea la firma partenera, era primitoare, peisajul perfect, relieful parca scos din viziunea mea. Munti langa mare si vreme faina aproape 24/7. Pe parcursul sederii parca m-am regasit, si am inceput sa pedalez din nou, de data asta doar de placere. Am incercat sa si alerg si sa fac si exercitii. Incet si sigur am atins o forma fizica decenta, o greutate mai comoda pentru alergat si pentru hainele mele. Totul parca incepea sa se repuna la loc, motivatia imi venea firesc. Din pacate in ultima parte a sederii mele in Spania, s-a intamplat un caz nefericit, un deces in familie si am cazut moral. Nu stiu cum ma las asa de afectat, dar probabil asa sunt. In ultimele zile ale sederii mele, am fost vizitat de sotia mea, de sora mea cea mica, si de cel mai bun prieten. Psihic m-am simtit mai bine, dar de miscare tot n-am avut chef.
Am revenit in tara in 11 aprilie. In weekendul respectiv am organizat concursul MTB Probikers Bike Marathon. Din pacate nu puteam participa in ziua concursului la organizare, avand datoria sa fiu langa familie.
A trecut timpul, si eu tot nu m-am apucat sa fac miscare regulat. Ma duceam foarte rar, si ma duceam fara chef. Singurele exercitii care le faceam erau cele pentru coloana mea. Ca sa ma pot misca fara dureri. La efort parca totusi nu eram dispus. A trecut vara incet incet, si nimic. Nici antrenament nici concurs. Ma uitam la pozele si relatarile prietenilor despre iesiri si concursuri, si ma apuca dorul de pedalat.
A venit toamna, am inceput sa pregatesc bicicleta de concurs pentru sezonul ’17, sistem de transmisie 1×11, frane mai usoare, roti noi. Inca lipseste lantul si niste pedale noi ca cele vechi nu le mai puteam salva. Sunt functionale dar daca cunoasteti pedalele Spd de la Shimano, stiti ca tind sa aiba joc dupa multa folosire. Al meu model PD-M540 m-a servit din 2010.
Ma prinde si iarna, incerc sa alerg dar nu prea imi iese, luna decembrie, si ce sa fac de Craciun? Ma pun pe cantar sa vad cat are porcu. Fereasca-ma legendele ciclismului … 93kg, de la 77kg am ajuns sa ma ingras 16kg, in doi ani. Trecem si de anul nou, ma prinde si pe mine viroza. 2 saptamani nu sunt bun de nimic. Imi revin din boala si parca ma loveste ceva din senin. Ma pun pe roller si incep sa invart pedala. Incet si usor adun timp de sezut pe bicicleta. Incerc de 4-5 ori pe saptamana sa pedalezi dimineata inainte de lucru cate 30 de minute in cursul saptamanii si o ora in weekenduri. Sunt in a 3-a saptamana, greutatea mea e deja in scadere, motivatia principala este sa revin sa savurez pedalatul in natura, fie concurs, fie o iesire in natura. Mai am si speranta ca in 2-3 ani sa pot participa la un traseu lung, gen Geiger Sibiu.
Astea fiind spuse, sper sa ne putem vedea cu bine la o iesire comuna oriunde ar fi.

Iar ca si ultim cuvant, iata o poveste cu un Happy End, Maja Wloszczowska de la Kross Racing Team (aceasta echipa imi este putin mai aproape de suflet, personal fiind sustinut de catre KROSS Romania in 2013, si fostul meu antrenor a rulat 2 sezoane cu acest brand) si drumul ei catra Jocurile Olimpice din Rio. Iar cealalta poveste pe care doresc sa o impartasec, are un sfarsit mai putin fericit dar departe de a fi trist – echipa elvetiana IAM Cycling si scurta lor poveste.

P.S.: La sfarsit, tot la sfatul fizioterapeutului si maseurului am ajuns. Cu timpul si rabdarea si cu multe exercitii, concentrand-ma pe echilibru, imi voi regasi motivatia, forma fizica dorita si balansul in viata.