Skip to content

Pauza lunga No.2 – NapoCup XCO C.2 – Szunet No.2

Dupa atata pauza chiar trebuia sa incep cu scrisul dar si cu antrenamentele. Am iesit complet din rutina si am neglijat foarte mult viata sportiva. Vestea buna este ca incet incet imi revin, am reluat antrenamentele, avansez usor cu slabitul si cu rezistenta fizica iar de aici sper ca am sa revin si cu postari, ca intre timp mi-am adunat ideile si gandurile. Pauza a fost benefica, m-a ajutat sa-mi clarific obiectivele pentru anul asta dar si pentru viitor. 10 luni pauza de la antrenamente si de la activitati sportive te pot afecta rau de tot, daca esti obisnuit cu miscarea. Vindecarea vine incet si nu tot timpul de la doctori, nefiind sportiv profesionist nici nu puteam sa am parte de tratamente speciale. Am fost la doctorul de familie, la spital, la ortopedie, la fizioterapie, la masaj, la gimnastica, la familie, afara in natura, am stat acasa in liniste, am citit informatii pe net, cam orice ce m-ar fi putut ajuta sa-mi revin. Perfect n-am sa fiu niciodata, am practicat sport fara cap prea mult timp, din pacate n-am primit educatie sportiva prea buna, dar nici n-am insistat sa invat eu mai mult. Asta e, trebuie sa inchid un episod din viata. Cu gandurile mai sus mentionate as termina prologul acestui relatari 2in1.
Cu toate ca nu pot concura inca la nivelul de anul trecut, inca urmaresc scena ciclismului din tara si nu numai. Anul asta pare sa se intample lucruri mai bune pe aceasta scena, atat pe sosea cat si pe offroad, concursuri de XCO UCI internationale. Avem trei concursuri clasa C2 in ardeal, Cluj, Sibiu-Paltinis, Oradea-Betfia. Planul initial de anul trecut era sa particip la aceste concursuri dar n-a fost sa fie, asa ca la primul concurs C2 din Cluj m-am dus ca si spectator, ca am sa relatez din punctul asta de vedere.
Traseul a fost de 4,5 km, aparent usor dar inselator, pentru ca avea foarte multe sectiuni cu rupere de ritm. Initial am crezut ca o sa fie un concurs de o ora si jumatate, dar primul venit a terminat foarte putin sub 2 ore.
Speram sa vad participanti aliniati din mai multe tari si chiar mai numerosi, dar pana la urma doar vecinii din Ungaria si-au facut prezenta. Uitandu-ma la ei preconizam ca o sa castige Szilard Buruczki, stiind ca e intr-o forma buna, insa am sperat totusi ca Tudi o sa faca fata, si o sa scoata un atu din buzunar cu care sa surprinda musafiri. Ei! A avut doar unu, si cred ca de data asta trebuiau doua carti deoarece Buruczki- rider al echipei maghiare Cub Csömör – a avut rezerve ca sa se distanteze in ultima tura. Coechipierul lui Tudi, Lucian Logigan a participat la jocurile Europene din BAKU (velocafe.ro) si n-a putut fi aici sa-si ajute colegul sau chiar sa castige el acest concurs.

Cat despre scenariul concursului, primele 4 ture din 6, Marton Dina si coechipierul Buruczki merg impreuna, urmat de Tudi si Văru’ (Dobai Robert). Marton preia conducerea din turul cinci dar neavand experienta necesara se fierbe (deshidrateaza) si preda locul 1 lui Buruczki.  Tudi vine tare din urma, putin sub 20 de secunde dupa Buruczki, il ajunge pe Marton dar dupa aproape 2 ore de concurs e greu sa mai gasesti rezerve ca sa recuperezi 20 secunde. La sfarsit Buruczki castiga cu 54 de secunde in fata lui Tudi, iar pe trei ajunge Marton cu fortele terminate. A fost o lupta cu elementele, caldura avand un cuvant de spus, cam toti concurentii au schimbat flaconul dupa fiecare tura.

Primul care a abandonat in acest concurs a fost Marius Petrache, care a decis sa iasa din concurs dupa prima tura, Oli (Olar Mihai) a iesit dupa tura a doua, fiind rapus de durerile la spate, iar Attila Madaras si Csielka Mark completeaza lista DNF, iesind amandoi dupa tura a 3-a, din cauza unor dureri, respectiv probleme tehnice.

La Elite fete doar Veronika Cseh a luat startul, pentru Ungaria punctele la fete fiind importante si avand sanse reale de calificare la Rio, de la noi din tara din pacate mai putin.

Din pacate am ratat concursul amatorilor, dar rezultatele pot fi consultate la linkul asta. De la amatori as vrea sa-l felicit pe Raul Sinza de la Velosport Oradea care are un viitor promitator ca si mountainbiker, sper ca sa-si gaseasca motivatie si sprijin pe acest drum.

Ne vedem la urmatorul concurs XCO  UCI C.2, la Paltinis pe 12 Iulie.


Rank Name Nat. Age* Result PaR PcR
1 Szilard BURUCZKI HUN 36 1:58:27 30 30
2 Tudor OPREA OVIDIU ROU 39 1:59:21 20 20
3 Marton DINA HUN 19 2:00:34 15 15
4 Robert DOBAI JOLTVINSCHI ROU 25 2:03:14 12 12
5 George STANCU ROU 23 2:07:24 10 10
6 Arpad KELEMEN ROU 32 2:12:37 8 8
7 Peter SIMON HUN 24 2:13:43 6 6
8 Elisei MIRON ROU 33 2:15:37 4 4
9 Ioan-Tudor RADU ROU 31 2:19:53 2 2
10 George-Vlad SABAU ROU 28 1 1